România alocă 5,6% din PIB pentru Sănătate și ocupă ultimul loc din UE. Bugetul a crescut în ultimii ani, dar și cheltuielile s-au înmulțit.
De asemenea, statul nu investește în medicina de familie și în prevenție, iar managerii spitalelor nu sunt pregătiți, scrie antena3.ro.
Guvernanții nu investesc în sănătate. România alocă doar 5,6% din PIB acestui segment vital, fiind pe ultimul loc în UE.
Anual, spitalele noi și investițiile rămân doar pe hârtie. Pe de altă parte, unitățile sanitare sunt conduse de manageri slab pregătiți, susține un fost consilier al ministrului Sănătății.
„Avem manageri care nu sunt suficienţi pregătiţi. Avem manageri care sunt la influenţa politicului. La Neamţ au fost 8 manageri în ultimele 12 luni. Aşa ceva este inacceptabil. Vedem cazuri peste cazuri de corupţie mare, corupţie mică la nivelurile cele mai înalte”, a declarat doctorul Marius Ungureanu.
În 2019, bugetul Sănătății a fost de 5% din PIB, iar anul acesta s-a ajuns la 5,6% din PIB.
Ungureanu consideră că strategia de sănătate ar trebui schimbată complet prin investiții în sistemul ambulator și în medicina de familie, pentru a ușura povara spitalelor.
„Să vă dau un exemplu. De ce să internăm un pacient cu hipertensiv doar pentru monitorizarea tensiunii timp de șapte zile într-un spital care înseamnă nişte costuri enorme când acest lucru ar putea fi făcut în ambulator”, a precizat Marius Ungureanu.
Anchetatorii au desfăşurat percheziţii la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ de duminică, de la ora 18:30 şi până la ora 2:00 noaptea, ridicând mai multe documente necesare pentru stabilirea cauzelor incendiului de la Secţia ATI, soldat cu moartea a zece pacienţi şi cu rănirea a patru cadre medicale.
„În cursul zilei de duminică, 15 noiembrie, la unitatea medicală a avut loc o percheziţie, efectuată în baza unui manadat emis de un judecător, pentru ridicarea mai multor documente necesare stabilirii cauzelor care au determinat producerea incendiului din secţia ATI. Percheziţia s-a derulat între orele 18,30 şi 2,00 noaptea, la serviciu fiind prezenţi toţi responsabilii, care le-au pus la dispoziţie organelor de anchetă toate documentele solicitate. Reprezentanţii SJU Piatra Neamţ cooperează cu toate instituţiile abilitate şi oferă întregul suport pentru ca anchetatorii să stabilească în cel mai scurt timp şi cât mai exact modul în care s-a produs tragedia din secţia ATI, în urma căreia zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru cadre medicale au fost rănite”, anunță unitatea medicală.